Cum a fost vacanța noastră în Santorini și Mykonos și cât ne-a costat

Santorini si Mykonos

Zilele trecute ne-am întors acasă după o super vacanță petrecută în două dintre cele mai îndrăgite insule grecești, Santorini și Mykonos, așa că astăzi împărtășim cu tine câteva informații din vacanța noastră care sperăm să-ți prindă bine în cazul în care pui și tu la cale o vizită în Ciclade. Aspectul de analizat: cum poți vizita două insule cu prețuri ridicate, dar fără să faci o gaură de proporții în portofelul tău. Tema nu a fost deloc una simplă nici pentru noi, dar după câteva cercetări credem că i-am făcut față cu brio și am avut parte de una dintre cele mai reușite vacanțe ale noastre. Pe scurt traseul nostru a arătat cam așa:

  1. Zbor la Atena, cu Wizz Air
  2. Zbor Atena – Santorini, cu Ryanair
  3. Feribot Santorini – Mykonos
  4. Zbor Mykonos – Atena, cu Volotea
  5. Zbor din Atena, cu Wizz Air

Cum am ajuns pe insule și cât ne-a costat transportul?

Din capul locului îți spunem că, pe principiul călătoriei care e parte din vacanță, am zburat cu 4 avioane de la 3 companii aeriene diferite (Wizz Air, Ryanair și Volotea) și am străbătut Marea Egee între cele două insule cu gigantul Superferry al Golden Star Ferries având astfel parte de unele dintre cele mai încântătoare vederi spre alte insule din Ciclade (Naxos, Delos, Paros și Antiparos). Nu am luat vreun charter care să ne ducă direct la destinație și credem că a fost mai interesant așa. Nu am călătorit cu bagaj de cală, ci cu un simplu rucsac care să se încadreze în dimensiunile standard ale companiilor aeriene, rucsac ce s-a dovedit a fi mai mult decât încăpător pentru o saptămână de vacanță.

Bonusul călătoriei: o zi în Atena, pe timpul unei escale de dimineața până seara, o capitală pe care ne era dor să o revedem. Putem spune așadar că escala între zboruri a picat la fix pentru noi, am luat pulsul capitalei grecești cu o plimbare în  zona Monastiraki, am asistat la schimbarea gărzii de la Palatul Parlamentului și ne-am bucurat de un ice coffee revigorant la una din tavernele grecești cu vedere la Acropole. Ne aștepta un scurt zbor, de noapte, spre Santorini.

Acum, că am adus iar vorba despre zboruri, hai să vedem cât am plătit pentru fiecare bilet de avion. Spre Atena am zburat cu Wizz Air, iar biletul de avion dus-întors a fost 42€ de persoană. Din Atena am zburat spre Santorini cu Ryanair, am avut nevoie de un zbor doar dus (pentru că între insule ne-am deplasat cu feribotul), bilet de avion ce a costat numai 18€. La final de vacanță ne-am întors din Mykonos în Atena cu Volotea și am plătit 23€ pentru un bilet. Total zboruri: numai 83€ de persoană. Noi am rezervat fiecare bilet de avion separat, însă în cazul în care găsești variante low cost cu escale ceva mai scurte în Atena nu uita că poți efectua rezervările și prin site-uri care îți oferă garanție pentru conexiune (kiwi.com, vola.ro sau Flyhacks), așa cum întâlnești de regulă și propunerile de vacanță pe care le găsești pe blogul nostru.

Cel mai scump transport a fost cel cu feribotul pe ruta Santorini – Mykonos și pentru care am plătit 45€ de persoană. Orientativ poți analiza prețurile existente aici.

santoirni5

santorini2

santorini3

santorini4

santorini6

Prețuri la cazare

Acum că ai aflat cum am ajuns pe cele două insule, a sosit timpul să îți spunem și unde ne-am cazat și care este prețul pe care l-am scos din buzunar. Ei bine, în Santorini am ales o pensiune foarte drăguță localizată în Perissa, la doi pași de plajă, magazine și taverne. Pensiunea se numește Magma Rooms și ne-a costat 40€ pe noapte pentru o camera dublă, tarif în care am avut inclus și un mic dejun de tip continental cu fresh de portocale, cafea sau ceai, unt, ouă, gem, biscuiți și prăjitură, suficient de sațios pentru  un bun start în fiecare dimineață.

Când vine vorba de cazare, prețurile în Santorini sunt cât se poate de variate. În Fira, Oia sau Imerovigli poți da lejer câteva sute de euro din portofel pentru o noapte de cazare la unul din hotelurile cu arhitectură cicladică și vedere la Marea Egee, în timp ce pentru cei care nu dispun de un buget prea generos există o mulțime de opțiuni în Perissa, Kamari sau Akrotiri. Insula este mică, așadar cu un scutter sau o mașină închiriată ajungi rapid cam oriunde îți dorești, nu e nevoie să plătești sute de euro pentru o noapte de cazare decât în cazul în care îți dorești acest lucru. În plus, există zone de parking gratuite atât în Fira, cât și în Oia. De adăugat că în Kamari și Perissa găsești principalele plaje de pe insulă. Sunt plaje vulcanice, cu granule mari de nisip închis la culoare, însă nici pe departe atât de negru ca și cel pe care l-am văzut în Tenerife.

Revenind la cazare, următoarea noastră oprire după Santorini a fost Mykonos. Aici hotelurile sunt de două feluri: scumpe și foarte scumpe. Nici măcar la campingul de la Paradise Beach nu găsești prețuri mici. Dacă alegi o cazare în Mykonos Town vei scoate lejer o mică avere din portofel, suficient cât să îți amintească de locul în care te afli și că pe această insulă își fac vacanțele o mulțime de celebrități de peste ocean. Noi am ales o cazare în Glastros, la 2-3 km de Mykonos Town, un loc cu prețuri ceva mai decente și pentru care am plătit 70€ pe noapte/cameră dublă cu mic dejun inclus. Desi îți poate părea mult la o prima vedere, este un preț decent pentru luna iunie, crede-ne pe cuvânt. Hotelul se numește Marianna Hotel și este administrat de o familie, la sosire fiind întâmpinați la recepție de însăși doamna Marianna, care ne-a instruit din start cu ce avem de vizitat și care sunt cele mai bune plaje din Mykonos.

Transportul pe cele două insule

Atât în Santorini cât și în Mykonos am ales să închiriem mașină. Prețul a fost de 30€ pe zi în Santorini și 35€ în Mykonos, kilometraj nelimitat, iar întâmplarea a făcut să avem același model pe ambele insule: Hyundai Getz. Deloc de neglijat în Grecia e prețul pe care îl vei plăti la pompă pentru un litru de benzină și care începe undeva pe la 1.855€. Așadar fii pregătit sufletește atunci când faci plinul. Dacă preferi, poți opta și pentru un scutter sau un ATV.

Pe ambele insule există și varianta transportului local, dar noi personal nu prea îl recomandăm pe motiv că autobuzele sunt aglomerate, iar rețeaua nu deservește întreaga insulă. În plus, în Santorini autobuzele sunt via Fira, iar în Mykonos via Mykonos Town. Să presupunem de exemplu că te afli în Mykonos și vrei să ajungi din Glastros în Portul Nou din Tourlos. În acest caz trebuie să iei mai întâi un autobuz până în Mykonos Town (stația Fabrika), iar apoi un al doilea autobuz până la destinație. Evident că vei plati 2 bilete. Mult mai în regulă ieși cu o mașină închiriată, opțiune cu care ajungi rapid oriunde îți dorești.

Mâncarea

La ambele hoteluri am avut mic dejun inclus, astfel că am fost asigurați pentru prima parte a zilei. În restul timpului am ales tavernele grecești de pe malul mării. Unele dintre localuri îți pun la dispoziție gratuit sezlonguri și umbreluță pe plajă dacă le alegi pentru servirea mesei. De regulă pentru o masă la un local din Perissa vei scoate din buzunar undeva în jur de 20 – 25€. Prețuri mult mai piperate am găsit în Mykonos, insula despre care am putea spune fără să exagerăm că are prețuri similare unui aeroport, chiar mai mari în unele cazuri. Aici pentru un banal souvlaki take away scoți lejer din buzunar cam 4 – 5€ (fața de 2.60€ în Santorini), o spanakopita te costă cam 3.60€, iar pentru o cafea grecească poți să spui mersi dacă vei da în jur de 2.50€ pe ea la o terasă din Mykonos Town. Alte câteva prețuri orientative: un cappuccino 4€, o salată Caesar 12€, un souvlaki la farfurie 13€, o salată grecească 8€.

Suveniruri

Evident că și acestea sunt mai ieftine în Santorini, acolo unde la 1€ găsești tot soiul de magneți drăguți. În Mykonos vei da ceva mai mult pentru unul similar, undeva între 1.50€ și 3€. Noi am găsit câteva prețuri mai decente la un magazin de lângă biserica Paraportiani.

jmk1

jmk3

jmk4

jmk5

jmk6

jmk7

jmk8

Alte cheltuieli

Escala pe timp de zi în Atena presupune un cost de 12€ de persoană, atât te costă dus-întors autobuzul X95 de la aeroport la Syntagma. Între cele două zboruri ai și opțiunea să îți lasi rucsacul în aeroport în grija celor de la Care4Bag și pentru care vei mai plăti o taxă de 5€ pentru 12 ore. Ghișeul celor de la Care4Bag îl găsești în terminalul sosiri și ai aici linkul către site-ul lor.

Aspecte de luat în calcul

Dacă îți organizezi o vacanță după modelul nostru, ia în considerare faptul că punctul de sosire pe insule este diferit față de punctul de plecare, în Santorini ajungi prin aeroport și pleci prin port, iar în Mykonos exact pe dos, ceea ce ar putea să îți dea ceva bătăi de cap dacă alegi să închiriezi mașina imediat după ce ajungi. Dacă în schimb inchiriezi mașina doar de la hotel vei avea nevoie de câteva transferuri suplimentare: aeroport – hotel – port (în Santorini) și respectiv port – hotel – aeroport (în Mykonos). Să le luăm pe rând.

De la Aeroportul din Santorini poți lua un autobuz local până în Fira, iar de acolo un alt autobuz, în funcție de locația hotelului tău. O altă variantă convenabilă și de asemenea ieftină, ar fi să apelezi la un shared shuttle. Poți încerca hoppa.com. Noi l-am folosit cu succes de câteva ori. Un pic mai piperat la preț găsești transferul spre port, cam la 25€ pentru o mașină, în cazul în care îl iei de la o agenție locală. Mai există și varianta cu autobuzul local (plecarea este din Fira), opțiune mai nepotrivită dacă ești cazat în altă parte a insulei, iar feribotul tău are plecare dimineața.

Cam atât am avea de spus despre Santorini, acum să trecem la Mykonos. Din Portul Nou din Tourlos ai două variante la preț mic până în Mykonos Town: la 2€ cu un sea bus sau la 2.50€ cu autobuzul local. Dacă nu ești cazat în Mykonos Town mai convenabil pentru tine este să alegi autobuzul clasic pentru ca te va lăsa exact la Fabrika, punctul central de unde pleacă autobuzele spre alte zone ale insulei. Altfel, cu sea bus-ul vei mai avea o bucată bună de mers pe jos prin Mykonos Town până la Fabrika. Tot de la Fabrika poți să iei și autobuzul spre aeroport la plecarea din Mykonos și care te costă 2€.

https://www.instagram.com/p/By0dnCnogQ4/?utm_source=ig_web_copy_link

Cateva impresii la final de vacanță

Atena ni s-a părut la fel ca și atunci când am ajuns aici pentru prima dată, plină de flori și de oameni relaxați. E una din capitalele noastre favorite și ar merita cu siguranță câteva articole separate aici pe blog.

Santorini este categoric o destinație pentru romantici incurabili, pentru visători și iubitori de frumos. Oriunde întorci privirea și în orice moment al zilei te-ai afla, găsești câte ceva de fotografiat, biserici drăguțe colorate în alb și albastru, mori de vânt, flori, răsărituri, apusuri și luminițe aprinse la ceas de seară.

Mykonos, deși este o insulă atât de scumpă, ne-a rămas în suflet și intenționăm să ne reîntoarcem. Are un aer relaxat și este mai puțin aglomerată decât Santorini. Vederile cu morile de vânt din Little Venice sunt absolut încântătoare, la fel cum sunt și plajele de pe insulă: Platis Gialos, Elia, Kalo Livadi, Agios Stefanos, Paradise sau Super Paradise… Cu greu ai putea alege una despre care să spui că este cea mai cea. Deși Mykonos este considerată un rai al petrecăreților de pretutindeni alături de Ibiza sau Ayia Napa, insula poate fi o destinație potrivită și pentru un concediu cu copiii, intrarea în apă fiind foarte lină.

La final de articol, ca o paranteză, trebuie să îți mărturisim că suntem încântați că am avut ocazia să zburăm cu B717 al Volotea, un avion derivat din venerabilul DC9 construit în anii 1960 și care a revoluționat la nivel mondial aviația de la acea vreme. De când ne știm suntem doi pasionați de aviație, mereu cu ochii îndreptați spre cer și în căutarea unor ocazii de a zbura cu noi companii aeriene sau diverse tipuri de avioane. Volotea este astăzi singurul operator din Europa al Boeing 717, în timp ce la nivel mondial cea mai mare flotă este deținută de Delta Airlines.

Tu ce insule grecești ai vizitat până acum și care dintre ele ți-a plăcut cel mai mult? Care e planul tău pentru această vară?

jmk11

jmk12

santorini8

santorini11

Spune şi prietenilor tăi despre asta:

2 thoughts on “Cum a fost vacanța noastră în Santorini și Mykonos și cât ne-a costat

    1. Zborurile spre Atena cu Wizz Air le-am achizitionat inca din septembrie anul trecut, la scurt timp dupa lansarea orarului pentru aceasta vara. Apoi am urmarit pe momondo cum evolueaza preturile pentru celelalte 2 segmente (Atena – Santorini si Mykonos – Atena), rezervari pe care le-am facut in luna februarie si respectiv martie anul acesta. Fiind foarte multe companii aeriene care deservesc aceste rute (Ryanair, Volotea, Aegean, Olympic Air) nu a fost prea greu sa gasim tarife convenabile. Referitor la cazare, cea din Santorini am achizitionat-o la sfarsitul lunii aprilie (prin Booking), iar cea din Mykonos la inceputul lunii mai (prin Destinia).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *