Descoperă Andaluzia: Ronda şi Frigiliana
Sunt aproape 7 ani de când eram în vizită prin Andaluzia, dar acest loc rămâne unul dintre favoritele noastre. De ce anume? Pentru că e locul în care se contopesc practic două lumi, două continente, Europa şi Africa, separate doar de o cursă de 35 de minute cu feribotul, iar această îmbinare îi dă zonei un farmec cu totul aparte!
Fiind la răscruce de drumuri, Andaluzia a cunoscut o istorie bogată, cu numeroase dispute între popoarele ce au vrut să se aşeze aici, ceea ce astăzi se reflectă în multiplele influenţe prezente. Mozaicuri de gresie colorată, arene de coridă, seri cu dansuri flamenco, bucătărie mediteraneană şi plaje de vis stăpânite de turişti pe toată durata verii sunt doar câteva din elementele ce definesc acest loc.
Nu există o regulă generală cu privire la momentul din an în care este indicat să vizitezi Andaluzia. Că e vară, că e iarnă, ai ce vedea, fiind una dintre acele destinaţii care se pretează atât pentru city break-uri, cât şi pentru vacanţe la plajă. Dacă alegi să călătoreşti vara, cu atât mai bine, poţi combina câteva zile de soare cu vizitarea unor locuri frumoase. Dacă alegi un city break, noi îţi recomandăm să-ţi stabileşti baza în Malaga, fiind un bun punct de plecare pentru a descoperi zona. Dacă în schimb alegi o vacanţă la plajă, ai în zonă o mulţime de staţiuni cochete cum sunt Torremolinos, Benalmadena, Fuengirola sau exclusivista Marbella.
Ocupând o arie foarte întinsă din punct de vedere geografic, Andaluzia nu duce lipsă de locuri ce merită a fi explorate! Vorbim astăzi despre două dintre ele, Ronda şi Frigiliana, locuri unde îţi recomandăm cu căldură să faci o vizită în cadrul vacanţei tale în sudul Spaniei…
RONDA
Întemeiat de mauri, Ronda este astăzi unul dintre cele mai emblematice orăşele ale Andaluziei. Oraşul este construit pe două stânci abrupte, separate de un canion de 120 de metri înălţime. A fost unul dintre oraşele care nouă ne-a plăcut cel mai mult şi trebuie să recunoaştem că atunci când eram pe Puente Nuevo, podul ce uneşte cele două stânci, am fost impresionaţi. Din păcate, pozele nu pot să reflecte sentimentele pe care le ai când eşti acolo sus şi îţi dai seama cât de mare e distanţa până jos şi tu eşti doar un mic punct în acel loc incredibil. Iar în momentele de linişte, poţi să auzi sunetul vântului şi aripile porumbeilor ce zboară pe sub pod. Ne imaginăm cât de mare a fost bucuria localnicilor în secolul al XVIII-lea când a fost construit şi ce mult le-a uşurat viaţa! Dacă vrei să admiri podul în toată splendoarea sa, plimbă-te prin locul numit Camino de los Molinos. Pozele de aici sunt demne de revistă!
Noi am ajuns în Ronda cu o maşină închiriată, însă poţi merge şi cu autobusul din Malaga. Ai aici site-ul companiei de transport care operează această rută.
Despre Ronda ar mai fi de spus şi faptul că orăşelul se laudă cu o arenă de coridă impresionantă, unde îţi recomandăm să faci o vizită, precum şi un muzeu dedicat coridei.
FRIGILIANA
Localizat între Malaga şi Almeria, acest sat de munte a fost votat drept cel mai frumos din toată Andaluzia! Îmbinarea perfectă dintre clădirile albe cu balcoane de fier negre şi ghivecele de ceramică cu flori roşii încântă privirea oricărui amator de frumos şi rafinament.
Încă neexplorat de turismul de masă, Frigiliana este un loc liniştit în care este o plăcere să te plimbi pe străduţele sale înguste, tip labirint, aşezate în trepte şi decorate cu mozaicuri din piatră. Întregul sat este construit pe un munte, străzile sunt abrupte, aşa că în vizita ta aici alege neapărat o încălţăminte comodă. Străduţele cochete au fiecare câte ceva de explorat, câte o decoraţiune drăguţă sau ceva ce merită a fi fotografiat.
Iar după ce ai hoinărit pe străzile în trepte până ai obosit şi cu siguranţă foamea îşi spune cuvântul, poţi încerca celebrele tapas spaniole alături de un pahar de vin local. Alege unul din multele restaurante din Frigiliana cu terasă pe acoperiş, să te poţi bucura în linişte de privelişte.
În Frigiliana nu rata o vizită la Fuente Vieja, vechea fântână din sat, construită în anul 1640 pentru a asigura necesarul de apă al populaţiei. Iar dacă dispui de o condiţie fizică excelentă şi până acum plimbarea nu a fost suficientă pentru tine, îţi recomandăm şi o urcare la ruinele unui fost castel maur, Castillo de Lizar. Localizat pe un deal, te asigurăm că priveliştea asupra satului merită tot efortul!
Pentru a ajunge în Frigiliana o variantă foarte ieftină este cu autobusul din Malaga spre Nerja. O călătorie durează în jur de o oră şi 20 de minute, iar preţul unui bilet dus-întors este aproximativ 8€ de persoană. Îl poţi rezerva şi online aici. Mai apoi, din Nerja vei lua un alt autobus până la destinaţie, aceasta fiind o cursă mult mai scurtă, aproximativ 15 minute. Mare atenţie însă, autobusele circulă de luni până sâmbată, prin urmare nu-ţi programa vizita în Frigiliana pentru duminică. Preţul unui bilet dus-întors este 2€ de persoană. Orarul precum şi mai multe informaţii sunt disponibile aici.
Acestea fiind spuse, sperăm că ţi-am stârnit interesul pentru a descoperi frumuseţile Andaluziei. Dacă îţi doreşti să mergi şi cauţi o ofertă ieftină, ne poţi urmări fie pe Facebook, fie pe site unde publicăm zilnic zboruri şi vacanţe DIY.
De asemenea, cu ajutorul butoanelor de mai jos, poţi căuta zboruri ieftine sau diverite variante de cazare, după preferinţele şi bugetul tău.